Pe Mary Jane Bright am cunoscut-o pe avion, in toamna! Eu imi vizitam prietenii din Baltimore, orasul unde am locuit acum 3 ani; ea participa la un maraton in Washington DC. Eu incercam sa citesc despre situatia Burakumin-ilor, ea vroia sa se dumireasca daca romanul cumparat in aeroport merita citit. Eu ii raspund ca articolul este despre situatia unui grup etnic din Japonia, ea imi spune ca tocmai s-a intors de-acolo - ca are un fiu casatorit in Japonia.

Cateva luni mai tarziu (si cateva mail-uri trimise printre picaturi) ma viziteaza in Nashville. Intre doua intalniri de lucru si inebunita cu scoala cum eram, mi-a prins tare bine sa ies din ‘Vanderbilt buble’ chiar daca nu mai mult decat durata unui pranz. Daca intr-un avion vorbesti cu vecinu’ de voie de nevoie, de data aceasta vorbim de buna voie si nesilite de vecinatea scaunelor de avion. Am aflat astfel ca nu m-a vizitat intr-o zi oarecare, ci chiar de ziua ei. I-am zis ca tre’ sa ajung pana acasa. Am urcat repede, am luat ce-mi trebuia pentru scoala si am ‘incropit’ un cadou dintr-o strachina romaneasca (noroc ca abia ma intorsesem din Romania) si o agenda. A fost super fericita, mai ales ca - se pare - colectioneaza oale si strachini din diferite tari.

De-atunci tot vorbim sa ne revedem. Imi povesteste de familia ei, de unii prieteni de-ai ei pe care tre’ neaparat sa-i cunosc, in special de Beth, un psiholog care lucreaza cu copii defavorizati. Pentru ca, mai mult sau mai putin, am terminat cu scoala m-a invitat sa o vizitez in Kentucky. In seara asta a venit sa ma din Nashville. A condus o ora din Lexington pana la mine si inca doua din Nashville pana in Murray. Ea imi povesteste de familia ei si de nepotica de sase saptamani. Eu ii povestec despre scoala si despre Romania. Apoi ne amintim de personajele si dramele din filmul Dallas. Timpul trece repede si ajungem la ea acasa.

Mai de fiecare data cand vad cate o casa americana (de-alea din afara oraselor, de vezi numa’ in filme) imi zic ca e imposibil sa gasesc una mai aratoasa si mai primitoare. Aproape de fiecare data ma insel. Casa asta parca prea le intrece pe toate. Mobila de bucatarie este alba (nu stiu cum se pastreaza asa intacta) la fel ca si balustrada care duce la etaj. Picturile sunt superbe; obiecte japoneze foarte bine alese; iar pozele de familie…mai mare dragul.

Imi arata camera unde o sa dorm. Patul este imens. Are niste bete lungi in fiecare colt (scuzati-mi ignoranta, sunt convinsa ca au un nume pompos) si care-l face sa para imperial. Unde mai pui ca patura este rosie si sunt perne cat pentru trei ca mine. Patul e inalt. Si daca o sa ma luati cu ‘asta e o chestie relativa’ o sa va spun ca am scara cu doua trepte ca sa pot sa ma cocot in el. Inainte ca eu si Jane sa ne zicem noapte buna (ea doarme la un etaj, eu la altu’) vrea sa-mi arate ceva; e strachina din Romania cumparata de mama din Slatina si trimisa pe tren la Bucuresti inainte sa -mi iau zborul catre americani. Si-a gasit frumosul locul acolo intre obiecte de prin Japonia, Africa etc. Langa colectia de suveniruri e un glob pamantesc. Ii zic ca vreau sa-l iau la mine in camera. Asa ca aduc ‘the world with me in my room’, il iau si pe Brightyshor si urc scarile de la pat cu nasul pe sus - cat se poate de pe sus, limitat fiind de forma pe care o are. Sper ca nu a facut nimeni o gluma proasta si a pus vreun bob de mazare sub cerceafuri, ca vreau sa dorm bine la noapte

Din pat se vede baia. E aproape cat vreo doua camere de camin din Grozavesti. Oglinda are vreo 3 metri. Cum stau prost cu masuratorile m-am asigurat ca am dovezi la ce spun: sunt 10 becuri deasupra ei !!! Baia are doua chiuvete si cada si dus. Covoarele sunt tot rosii. Pe peretele din stanga sunt atarnate niste inscriptii in japoneza cu traducerea in engleza: pace, love, happiness…Covorul din camera este crem si cand calc pe el parca merg pe fulgi; nu princep cum se mentine asa frumos ca toata lumea aici intra incaltata si nimeni nu pare sa se streseze sa tina acest loc ca pe un muzeu. E o casa ‘ridicol’ de frumoasa si de confortabila.

Maine o sa-i cunosc studentii (care se pare ca deja ma stiu din ce le-a mai povestit Jane) si o sa iau pranzul cu o parte din familia ei. M-a pus sa aleg intre un restaurant tailandez si sushi. Pentru ca am mancat thai food acum trei zile, dar mai ales pentru ca sunt sushi addicted…alegerea este simpla. Se pare ca o sa ajung si la o petrecere de nunta - una specifica acestei zone a US. Pe seara o sa o cunosc si pe Beth…si poate apuc sa ma joc si cu cele sase (?!?!) pisici pe care le are. De-abia astept!

Ce-mi plac mie ‘prietenii de avion’! Dar imi plac si mai mult cand ies din cutia ‘prieteni de avion’ si-i cunosc si-n alte contexte, asa cum s-a intamplat cu Mary Jane Bright. Imi plac cand imi povestesc vietile cand suntem printre nori, dar mai ales dupa ce aterizam si ma invita sa-i cunosc in viata lor de zi cu zi!