Poate ca cel mai frumos dar pe care l-am primit pana acum de la viata sunt povestile pe care le-am citit cand eram copil, ore-n sir, la bunici, langa soba. Acele povesti dar si alte lecturi de calitate mi-au stimulat imaginatia (adica sa vad dincolo de ce era posibil si real ), m-au incurajat sa visez si m-au tinut departe de cinism, mentalitati invechite si gandire pesimista. Am ajuns astfel, dupa multi ani si numeroase provocari, sa am aproape oameni minunati, sa ma cunosc mai bine si sa fac ceea ce doar in imaginatia mea de copil era posibil.

Am invatat (la varsta adulta) sa merg pe bicicleta, pe role, sa inot si anul trecut, pentru prima data, am condus o masina “on a real road”. Am participat la conferinte, am initiat proiecte, am primit burse si premii. Am calatorit, vizitand comunitati bogate si sarace si am inceput sa vad viata cu alti ochi. La putin timp dupa ce am scris despre familia mea, am fost in satul in care am copilarit cu o echipa de la CNN. Am intrat cu masina pe aceeasi ulita pe care, cu ani in urma, mi-am promis ca nu o sa vorbesc despre radacinile mele. Apoi m-am intors in State si m-am apucat de balet (daca nu e prima data cand aterizezi pe acest blog, atunci ai mai citit despre asta). A urmat apoi o colaborare cu The New York Times. Cum bine zice Carrie (sau scenaristul) din Sex and the City: “there comes a time in a woman’s life when she has to say yes…to a publisher”.

Luand forma unor experiente variate, multe dintre visurile care m-au ghidat vreme indelungata, au devenit realitate; totodata am crescut si m-am maturizat si eu. Este un moment pe cat de frumos si de implinitor, pe-atat de “resetant” (da, stiu ca nu exista cuvantul, dar imi place foarte mult ideea de reset). Multe dintre motivatiile si nevoile din trecut, nu mai sunt un driver in prezent. De exemplu, nu mai simt nevoia sa demonstrez ca merit sa fac parte din societate, mai degraba ma concentrez pe educatia de calitate pe care o primesc si pe pregatirea in domeniile mele de interes.

Ca dupa o lunga furtuna, lucrurile s-au reasezat si e in sfarsit liniste si spatiu pentru ceva nou si necunoscut. Vreau sa ma bucur de aceasta stare de relaxare mentala si calm. Vreau sa-mi iau timp sa redescopar cine sunt. Pentru asta o sa fac o pauza - intr-un fel “a break from my own life and who I used to be”. Nu, nu o sa ma izolez in varf de munte si nici nu o sa ma retrag pe o insula pustie, nu de alta, dar sunt in plina scoala . In schimb, o sa-mi reduc la minim activitatea de pe blog si facebook. Blogul va exista in continuare, la fel si contul de facebook, insa, pentru o perioada, nu voi mai fi activa. Voi continua sa le administrez si sa raspund la mesaje pe cat posibil, insa o sa redirectionez comunicarea spre e-mail.

O sa-mi lipseasca noutatile de la prieteni, dar putem sa pastram legatura si altfel; sunt indeosebi interasata de intalniri face to face, corespondenta clasica sau mail-uri (mai) lungi decat statusurile de pe facebook. O sa revin spre primavara-vara; nu va faceti griji, o sa fiu suficient de zgomotoasa incat sa ma auziti .

Ce o sa fac in tot acest timp? E o intreaga lume care-si deschide larg portile . O sa am mai multe antrenamente la balet si timp pentru citit. O sa ma ocup de scoala (am un curs fantastic despre Game Theory si altul super despre Education Policy), o sa-mi fac temele pentru Film Studies (ceva nou de care ma ocup semestrul acesta) si o sa petrec multe ore scriind. Voi avea mai mult timp sa ma relaxez si pentru hobby-urile mele — cu alte cuvinte (aviz workaholicilor!)…o sa enjoy life & have fun.    

La finalul acestui post (si al acestui intreg capitol) as vrea sa trimit un gand bun si sa salut virtual pe cel/cea de la celalalt capat al blogului…Nu stiu daca ai ajuns aici pentru ca esti interesat/a de tigani, balet sau de studiu in Statele Unite si ai auzit de “fata aia cu Fulbright” care scrie despre subiectele astea. Posibil pentru ca ne cunoastem sau poate doar din pura intamplare. Chiar daca mi-ai scris si mi-ai povestit impresii (sau intentionezi ) sau, din contra, ai preferat doar sa citesti ce am de zis (prin scris)…eu ma bucur ca ai ales sa vizitezi acest blog. Poate ca o sa ne reintalnim (in viata reala sau in mediu virtual) si in alte contexte!

Joi, 6 ianuarie, s-a desfasurat Gala LSRS - Liga Studentilor Romani din Strainatate. M-am bucurat cand am aflat ca sunt printre finalisti la premiile pentru excelenta academica. Am fost si mai onorata atunci cand, impreuna cu alti studenti romani, am fost pe scena la Palatul Parlamentului, obtinand Mentiune Speciala pentru Studentul Roman din USA. Mi-am revazut colegii si prietenii si am cunoscut alti tineri curiosi sa afle cum e “la scoala in America”. Am primit multe felicitari si urari de bine; probabil asa se explica cum de in lift, in drum spre casa, am raspuns la “Buna seara!” cu multumesc.

Acest eveniment (ajutata fiind si de jet-lagul care nu ma lasa sa dorm) e un bun prilej sa dau inapoi filmul si sa ma gandesc la parcursul meu academic si personal. Nu ma gandesc la realizarile si reusitele mele (unele pot fi gasite printr-un simplu google search) ci la esecuri si momente extrem de dificile, cand premii, burse, studiat in strainatate pareau realizari aproape imposibile. Am in minte doua astfel de situatii: cand am picat licenta la facultatea de Psihologie si cand aproape ca m-am exclus din societatea romaneasca din cauza originilor mele tiganesti.

Mi-a fost greu sa vorbesc despre faptul ca am picat licenta. Cu amaraciune, i-am povestit prietenei si colegei mele, Diana Constantinescu, care pe-atunci abia se intorsese de la studii din New York. S-a uitat la mine cu seninatate si mi-a dat de inteles ca nu i se pare ceva grav. Faptul ca picasem licenta era in continuare o experienta neplacuta, insa povara esecului s-a diminuat. Apoi i-am impartasit (ei si prietenilor apropiati) ca sunt de etnie roma. Prieteni ca ea mi-au dat aripi. Mentori extraordinari m-au sprijinit si mi-au dat incredere. Cateva luni mai tarziu am luat 10 la licenta si dupa un proces lung si anevoios, mi-am acceptat si valorizat identitatea etnica roma.

Acum studiez la Vanderbilt University, la cea mai buna scoala de educatie din US - Peabody College. Este un loc extraordinar de invatare, iar profesorii cu care lucrez sunt excelenti. Fac un master pe politici educationale, insa iau cursuri si la scoala de business. Scriu (google search din nou ) si fac balet. Imbin partea teoretica la Vanderbilt cu cea practica in New York (de data asta va scutesc de google search   http://cristiana.info/state/new-york-time-ii/). Mi se potriveste de minune aceasta abordare multidisciplinara si pe zi ce trece ma conving ca avem nevoie de cunostiinte (si de conexiuni intre ele) din mai multe domenii, astfel incat sa fim mai bine echipati pentru a rezolva cu succes problemele din ce in ce mai complexe din prezent.

Lucrurile acestea pareau de neimaginat cu o licenta picata si aproape excluzandu-ma din societatea romaneasca. Si probabil ca ar fi fost imposibile daca nu as fi invatat sa ma raportez diferit la esecurile avute (care, cu usurinta, ne pot strivi stima de sine, ne fac sa parem neinsemnati si ne ingusteaza orizonturile). Am invatat de-asemenea sa fiu atenta la reusite (care, pe de alta parte, ne pot “impana” ego-ul si cu aceeasi usurinta ne fac sa avem o parere prea buna despre noi). Insa raportarea diferita la esecurile si reusitele noastre, intelegerea lucrurilor dintr-o perspectiva noua, nu se face batand din palme sau (doar) visand cu ochii deschisi, ci prin cunoastere si experiente variate. Faptul ca studiez politici educationale ma face sa inteleg ca a esua intr-un sistem de invatamant subred, cu politici educationale neadecvate poate fi, in unele cazuri, premisa catre succes si inovatie (eh, parca a mai meritat “efortul” de a pica licenta ). Expusa fiind la un mediu multicultural si interactionand constant cu oameni din toate colturile lumii, ma simt norocoasa cu originile mele, gasind multe similaritati cu diferite alte culturi.

Poate ca experienta mea este un motiv (in plus) sa va uitati cu alti ochi la ceea ce considerati esecuri si defecte personale, parti cu care va e greu sa va impacati, indiferent daca e vorba de etnie, tara, educatie, cariera, conditie sociala, modul in care aratati etc. Va doresc, ca apoi, sa aveti curajul si forta sa vi le asumati si sa le transformati in cele mai frumoase reusite si in cele mai nobile calitati!