Poate ca cel mai frumos dar pe care l-am primit pana acum de la viata sunt povestile pe care le-am citit cand eram copil, ore-n sir, la bunici, langa soba. Acele povesti dar si alte lecturi de calitate mi-au stimulat imaginatia (adica sa vad dincolo de ce era posibil si real ), m-au incurajat sa visez si m-au tinut departe de cinism, mentalitati invechite si gandire pesimista. Am ajuns astfel, dupa multi ani si numeroase provocari, sa am aproape oameni minunati, sa ma cunosc mai bine si sa fac ceea ce doar in imaginatia mea de copil era posibil.

Am invatat (la varsta adulta) sa merg pe bicicleta, pe role, sa inot si anul trecut, pentru prima data, am condus o masina “on a real road”. Am participat la conferinte, am initiat proiecte, am primit burse si premii. Am calatorit, vizitand comunitati bogate si sarace si am inceput sa vad viata cu alti ochi. La putin timp dupa ce am scris despre familia mea, am fost in satul in care am copilarit cu o echipa de la CNN. Am intrat cu masina pe aceeasi ulita pe care, cu ani in urma, mi-am promis ca nu o sa vorbesc despre radacinile mele. Apoi m-am intors in State si m-am apucat de balet (daca nu e prima data cand aterizezi pe acest blog, atunci ai mai citit despre asta). A urmat apoi o colaborare cu The New York Times. Cum bine zice Carrie (sau scenaristul) din Sex and the City: “there comes a time in a woman’s life when she has to say yes…to a publisher”.

Luand forma unor experiente variate, multe dintre visurile care m-au ghidat vreme indelungata, au devenit realitate; totodata am crescut si m-am maturizat si eu. Este un moment pe cat de frumos si de implinitor, pe-atat de “resetant” (da, stiu ca nu exista cuvantul, dar imi place foarte mult ideea de reset). Multe dintre motivatiile si nevoile din trecut, nu mai sunt un driver in prezent. De exemplu, nu mai simt nevoia sa demonstrez ca merit sa fac parte din societate, mai degraba ma concentrez pe educatia de calitate pe care o primesc si pe pregatirea in domeniile mele de interes.

Ca dupa o lunga furtuna, lucrurile s-au reasezat si e in sfarsit liniste si spatiu pentru ceva nou si necunoscut. Vreau sa ma bucur de aceasta stare de relaxare mentala si calm. Vreau sa-mi iau timp sa redescopar cine sunt. Pentru asta o sa fac o pauza - intr-un fel “a break from my own life and who I used to be”. Nu, nu o sa ma izolez in varf de munte si nici nu o sa ma retrag pe o insula pustie, nu de alta, dar sunt in plina scoala . In schimb, o sa-mi reduc la minim activitatea de pe blog si facebook. Blogul va exista in continuare, la fel si contul de facebook, insa, pentru o perioada, nu voi mai fi activa. Voi continua sa le administrez si sa raspund la mesaje pe cat posibil, insa o sa redirectionez comunicarea spre e-mail.

O sa-mi lipseasca noutatile de la prieteni, dar putem sa pastram legatura si altfel; sunt indeosebi interasata de intalniri face to face, corespondenta clasica sau mail-uri (mai) lungi decat statusurile de pe facebook. O sa revin spre primavara-vara; nu va faceti griji, o sa fiu suficient de zgomotoasa incat sa ma auziti .

Ce o sa fac in tot acest timp? E o intreaga lume care-si deschide larg portile . O sa am mai multe antrenamente la balet si timp pentru citit. O sa ma ocup de scoala (am un curs fantastic despre Game Theory si altul super despre Education Policy), o sa-mi fac temele pentru Film Studies (ceva nou de care ma ocup semestrul acesta) si o sa petrec multe ore scriind. Voi avea mai mult timp sa ma relaxez si pentru hobby-urile mele — cu alte cuvinte (aviz workaholicilor!)…o sa enjoy life & have fun.    

La finalul acestui post (si al acestui intreg capitol) as vrea sa trimit un gand bun si sa salut virtual pe cel/cea de la celalalt capat al blogului…Nu stiu daca ai ajuns aici pentru ca esti interesat/a de tigani, balet sau de studiu in Statele Unite si ai auzit de “fata aia cu Fulbright” care scrie despre subiectele astea. Posibil pentru ca ne cunoastem sau poate doar din pura intamplare. Chiar daca mi-ai scris si mi-ai povestit impresii (sau intentionezi ) sau, din contra, ai preferat doar sa citesti ce am de zis (prin scris)…eu ma bucur ca ai ales sa vizitezi acest blog. Poate ca o sa ne reintalnim (in viata reala sau in mediu virtual) si in alte contexte!