Zilele trecute am primit cadou un Kindle…Daca l-ar vedea bunica-mea, m-ar intreba: “Ce e mamaie dracia asta?” Iar eu i-as explica: “Mamaie, nu e dracie; e un aparat cu care poti sa citesti. Daca te uiti la ecranul asta, o sa vezi ca arata ca o pagina de carte. Partea buna este ca pot sa am mai multe carti pe el. Uite, de la butonu’ asta poti sa te uiti la titlurile lor. Vezi ce multe sunt? De-acum nu mai ai de ce sa te iei de mine ca ma car cu geamantanu’ de carti cand vin pe-acasa.”

Imi amintesc, nu de mult, de un astfel de moment. In noiembrie m-am dus sa-i vizitez pe Sorin si Florentina langa Washington DC. Chiar daca eram in vacanta, am avut mult de lucru ptr scoala, asa ca una dintre genti a avut doar carti in ea: vreo 6-7 carti despre filantropie si inca pe-atatea despre masuri afirmative si minoritati. Trebuia sa fac outline-ul la 2 lucrari, asa ca a trebuit sa le iau pe toate. Ce-am mai tras geanta aia dupa mine prin aeroporturi! Cand le-am asezat pe noptiera s-a speriat Florentina de ce teanc de carti am luat cu mine.

Dupa aceea, in ianuarie mi s-a stricat laptopul. Si pana acum 2 saptamani de cand am unul nou, am lucrat de la scoala. Si am carat aceleasi carti la scoala ori de cate ori trebuia sa scriu la aceste 2 lucrari. Fiind atat de multe si atat de grele, la un moment dat am recurs la o geanta cu rotile ca-mi fie mai usor. E bine daca razi, chiar daca nu e o gluma! Noroc ca plecam de la scoala noaptea tarziu si nu ma vedeau prea multi colegi cu geanta de carti dupa mine. Mi-am blestemat zilele, tot carandu-le si la scoala si acasa. Am avut una din cele mai fericite zile de cand sunt in State atunci cand am terminat cu lucrarile si le-am lasat definitiv la biblioteca!

Cu toate astea, nu mi-a trecut prin cap sa am un Kindle.  Am vazut prima data pe avion- la vecinii de scaun si mi-a placut ce-i drept; apoi mi-am auzit prietenii vorbind de cat de util e un Kindle, dar cumva imi pareau inacesibile, prea scumpe pentru bugetul meu. Zilele trecute insa, intr-o discutie, am fost intrebata daca am citit Outliers si daca am Kindle. Am raspuns nu la amandoua intrebarile. Persoana respectiva mi-a spus ca trebuie neaparat sa citesc Outliers si sa-mi iau Kindle. I-am zis ca ma mai descurc cu Outliers, dar Kindle nu-mi permit. Atunci, pe moment, s-a hotarat sa mi faca unul cadou. Nu stiu daca a avut vreo legatura, dar s-a intamplat chiar cand mi-am sarbatorit ziua de nastere.

Ce-mi plac momentele astea! Dincolo de cadoul in sine, gestul m-a impresionat enorm. E genul acela de gest care ma face sa cred ca orice e posibil, ma face sa visez cu ochii deschisi si-mi da forta si ambitie, incredere si optimism ca sunt sprijinita sa devin mai buna, sa ma dezvolt mai mult si mai armonios. Pentru ca cineva se sinichiseste sa ma bata la cap sa citesc o carte ACUM si nu amanat pentru cand o sa am suficient timp (adica la Sfantu’ Asteapta); mai mult de-atat se decide sa-mi ofere cadou un “instrument de citit”.

A trecut si weekendul si am primit si “jucaria de cetit”. De-atunci o intorc pe toate partile. Este super usoara, bateria dureaza cateva zile bune si deja am am o serie de carti pe care sa le citesc, numai titluri unu si unu (printre care bineinteles si Outliers). Cand am intrebat ce e cu cartile alea, mi-a zis ca nu a vrut sa-l deschid si sa fie gol. Am explodat de bucurie. Nu e prima data cand primesc carti cadou (si sper ca nici ultima). Sunt recunoscatoare multor oameni dragi care mi-au facut cadou muuulte carti faine si necesare. Unele dintre ele le-am luat cu mine in State. Uneori adorm cu capul pe ele si cu veioza deschisa; ma trezesc spre dimineata si remediez situatia O sa continuu sa citesc si carti “normale” si o sa am cate una cu mine in geanta. Insa Kindle-ul e altceva… Cum ar zice bunica-mea: “E bun aparatu’ asta, mamaie! Nu o sa-ti mai rupi spatele cu atatea carti ca pana acuma”.

Kindle-ul e genul acela de instrument de care nu mi-as fi dat seama ca am nevoie pana sa-l primesc cadou. Acum ma intreb cum de am putut sa traiesc fara sa am unul. Probabil ca as fi continuat sa ma car cu geamantanu’ de carti pe oriunde m-as fi dus. Kindle-ul este super util pentru cei care calatoresc mult, dar si pentru cei care vor sa aiba acces la o carte comandata de pe Amazon in mai putin de un minut. De fiecare data cand intra in stand-by, imi arata cate o imagine noua: fie cu Wirginia Woolf sau Jane Austen, cu Jules Vernes sau Hercule.

Imi retraiesc copilaria “plimbandu-ma” printre toti acesti autori si personaje. Imi amintesc de un moment cand eram la sfarsitul primei clase. Stiam foarte bine sa scriu si sa citesc si am tras-o pe mama de mana sa-mi cumpere carti de la librarie. Imi amintesc ca a cheltuit mare parte din banii pe care ii avea pe doua carti: “Povesti nemuritoare” de Petre Ispirescu si inca o carte denumita “Tara Bunului Plac”. Imi amintesc si-acum de aventurile Misetei, personajul principal din acea carte. Cred ca pe undeva traiesc si eu in Tara Bunului Plac si-i invit si pe altii sa ma insoteasca.

Sunt rugata sa fac o lista cu carti pe care vreau sa le citesc ca sa le primesc pe Kindle. Si uite asa, imi mai amintesc un moment din copilarie. De data asta eram ceva mai mare, in clasa a 3-a sau a 4-a. Si primisem de la scoala o lista de carti pe care sa le citim pe timpul verii. Erau carti precum “Fram, ursul polar”, “Micul print” etc. Imi amintesc ca am tinut lista aceea ca pe unul dintre cele mai pretioase lucruri. O pusesem in coperta uneia dintre cartile pentru scoala. Si parca asteptam un imbold sa incep sa o citesc. Si un gen de asistenta in tot acest proces. Am niste parinti cu cele mai bune intentii, dar care nu au stiut mereu sa ma indrume in dorinta mea de a  invata, mai ales intr-un mod disciplinat si sistematic. Stiu ca unele dintre acele carti le-am citit, dar in mintea mea a fost mereu lista aceea care ma asteapta sa o scot de la buzunarul copertii; sa o deschid si pas cu pas sa o strabat.

Acea lista de carti s-a pierdut undeva in timp, printre cartile si caietele mele de elev. Aproape ca s-a pierdut si din amintirile mele. E o lista care apartine trecutului. Insa acum am ocazia sa formez o noua lista de carti, cu ceea ce-mi place mie si de data asta chiar sa o si citesc. Carte cu carte.

Iti multumesc Tincuta Baltag si fundatiei Dinu Patriciu -pe care o reprezinti, pentru acest neasteptat cadou! Iti multumesc mult pentru un gest spontan, facut din suflet si care a declansat o noue era a cititului in viata mea!